Misiune

Înțeleg misiunea mea ca pe o chemare de a face arhitectura și designul cât mai accesibile pentru fiecare dintre noi. Designul și arhitectura nu ar trebui să fie ceva exclusivist, acestea aducând un plus de calitate și confort în viața fiecăruia, influențând în mod direct sănătatea și bunăstarea noastră. Începând cu orientarea locuinței în funcție de caracteristicile geologice și geografice ale terenului, luminozitatea și aerisirea naturală a încăperilor, alegerea materialelor de construcție, până la influența formelor și culorilor asupra stării noastre psihice și emoționale. Este imposibil să supraestimăm influența arhitecturii și designului asupra vieților noastre. Camerele în care ne petrecem viața, obiectele cu care ne înconjurăm, toate acestea au un impact asupra noastră.

Arhitectură ecologică

Evitarea materialelor sintetice (deseori toxice), utilizarea materialelor naturale pentru a minimiza poluarea mediului, și respectul față de natura formeaza subiecte importante în activitatea mea profesională. 

De-a lungul anilor, participând la diverse workshopuri și activități, atât informaționale cât și practice, m-am convins de calitățile și avantajele de necontestat ale arhitecturii ecologice și utilizarea materialelor naturale. În special se poate menționa abilitatea lutului de a echilibra umiditatea aerului la o valoare optimă, proprietatea acestuia de a neutraliza mirosurile, faptul că este repetat prelucrabil doar prin amestecarea cu apa, acesta nefiind acidic precum materialele pe baza de var sau ciment, permitand prelucrarea și modelarea lui chiar si cu mâinile goale. Combinația dintre structură de lemn, izolația termică din paie sau alte fibre naturale, și tencuiala interioară din lut a format de vremuri străvechi o simbioză optimă tocmai prin proprietățile fiecăruia dintre aceste materiale, care se completează perfect, o combinație de care putem beneficia și în ziua de azi.

Mulți oameni asociază materialele naturale cu arhitectura arhaică și cu diversele insuficiențe din punct de vedere al confortului. În realitate însă, nu aceste materialele ecologice sunt de învinovățit, ci nerespectarea principiilor de bază a tehnicilor de construcție, cum ar fi protecția față de infiltrarea apei, formarea condensului etc. Astfel, utilizând cunostințele moderne și experieța dobândită în timp în domeniul construcțiilor aplicate materialelor naturale și ecologice, se pot realiza case moderne, confortabile, sănătoase, și nu în cele din urmă estetice, așa cum dovedesc numeroase proiecte din intreaga lume.

Ceea ce m-a determinat sa îmi dedic cunoștințele și abilitățile proiectelor ecologice este încrederea că prin această abordare arhitecturală putem oferi generațiilor viitoare o existență mai sănătoasă, neobstrucționată de poluare și distrugerea mediului înconjurător, și în acelasi timp oferind utilizatorilor acestelor case un confort de viață ridicat și o contribuție directă la sănătatea lor.

Dacă ai luat în considerare un proiect ecologic pentru casa ta, sau daca pur și simplu ai vrea să știi mai multe despre astfel de proiecte, iți ofer o consultație gratuită pe această temă. 
Indiferent dacă ai nevoie de un design pentru un mobilier, o propunere pentru o cameră pe care nu prea știi cum să o amenajezi, o renovare de apartament, sau proiectarea unei case, te pot ajuta.